Acasă Cultură Sub semnul lui Berlioz

Sub semnul lui Berlioz

DISTRIBUIȚI

Inceputul de an s-a deschis la Filarmonica sub semnul lui Hector Berlioz, compozitor aniversat in intreaga lume la bicentenarul nasterii sale (11 decembrie 1803), inclus de altfel si in seria omagierilor UNESCO. Considerat -copilul teribil- al muzicii veacului XIX, vesnic razvratit, dornic sa revolutioneze modul de abordare si de tratare a limbajului sonor, asociind permanent creatia sa cu marile repere literare sau chiar cu momente din propria viata extrem de framantata, marcata de nelinisti si iubiri furtunoase, pe care romanticul artist le-a trait cu incarcatura sentimentala specifica epocii, dar poate mai pronuntata decat a contemporanilor sai prin maniera de exprimare ce trece de la lirismul plin de poezie la desfasurari paroxistice, elemente prezente in mai toate opusurile sale.

La doar 27 de ani, Berlioz a compus prima sa simfonie – devenita, de altfel, si cea mai celebra din creatia sa de gen – Simfonia fantastica -, avand ca subtitlu -un episod din viata unui artist- (trimitere clara la trairile sale ardente, la suferintele unei iubiri care avea sa-i aduca apoi multa tristete), inspirata, in parte, si de lucrarea (destul de ciudata la acea vreme) Confesiunile unui englez opioman de Thomas de Quincey, tradusa in limba franceza de Alfred de Musset. Poate intamplator, poate influentat de idolul sau, Beethoven, tanarul si inflacaratul autor a structurat simfonia in cinci parti care, asemeni Pastoralei beethoveniene, sunt programatica, fiecare secventa purtand un titlu ce defineste esenta ideatica a acelor pagini muzicale. Toate simfoniile sale sunt programatice, dar aceasta are un subiect atat de bine conturat, incat a inspirat numeroase transpuneri coregrafice de mare frumusete, alternarea realului cu fantasticul oferind posibilitati infinite de tratare nu doar pentru dirijori, ci si pentru marii creatori in domeniul baletului clasic.

La pupitrul Orchestrei Filarmonicii -George Enescu-, dirijorul Cristian Mandeal a propus, in primul concert dedicat bicentenarului Berlioz, aceasta monumentala lucrare realizata in arcuiri generoase, cu fraze ample, de larga respiratie, cu planuri expresive si coloristice bogate si bine diferentiate, ansamblul raspunzand intentiilor sale interpretative poate mai mult in ultimele doua parti – Marsul spre supliciu si Visul unei nopti de Sabat – desigur mai ofertante sub aspect expresiv, remarcandu-se cu deosebire calitatea suflatorilor (mult solicitati intr-o scriitura dificila, dar spectaculoasa). Desigur, dupa zilele Sarbatorilor de iarna, efortul de concentrare in abordarea unei asemenea partituri pretentioase a fost poate mai greu de -regasit- pentru instrumentistii Filarmonicii, dar treptat discursul a capatat un plus de consistenta, de omogenitate, astfel incat in final am asistat la o adevarata apoteoza sonora, aplaudata de un public numeros si entuziast.

Prima parte a serii s-a deschis insa, nu intamplator, cu In memoriam de Alexandru Pascanu, o piesa care, debutand in sonoritati difuze, creeaza o atmosfera grava, acumularile gradate cu finete culminand in tensiunea unui adevarat Dies Irae, pentru a se stinge, printr-un decrescendo de efect, pierzandu-se in neantul din care s-a nascut.

A urmat Concertul nr. 1 pentru pian si orchestra de Chopin, solist fiind Aris Garoufalis, director si profesor la Conservatorul din Atena, director al Orchestrei de Stat din acelasi oras, -cartea de vizita- recomandandu-l ca interpret de anvergura, demonstrand in acea partitura in special o velocitate si o acuratete tehnica demne de remarcat, fara a contura sensibilitatea romantica exacerbata a compozitorului, recunoscut tocmai prin poezia si lirismul paginilor sale. Am ascultat deci un Chopin robust, acompaniat cu rigoare de orchestra care, sub bagheta lui Cristian Mandeal, a realizat ampla introducere mult mai aproape de cerintele partiturii scrise in aceeasi perioada cu Simfonia fantastica.

Un program frumos, atractiv pentru melomani si specialisti deopotriva, marcand, dupa cum mentionam, deschiderea Anului Berlioz in cadrul caruia, la Filarmonica, stagiunea se va incheia cu o lucrare practic necunoscuta la noi – Messe solennelle – compusa pe cand autorul avea doar 21 de ani – care va fi prezentata, firesc, sub aceeasi bagheta ferma si (recunoscut) romantica a dirijorului si directorului Cristian Mandeal.

Anca Florea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.