Acasă Cultură Viitorul energiei,orizont 2050

Viitorul energiei,orizont 2050

DISTRIBUIȚI

Convorbire cu dr. Ionuț Purica, expert la Institutul de Prognoză Economică al Academiei Române

O știre de acum câteva zile cu titlu, „Faliment ecologic“, făcea cunoscut că oamenii de știință au anunțat că populația crește într-un ritm rapid și că în primele opt luni au fost consumate „toate resursele naturale pe care planeta le poate genera pe anul 2013“. Care este părerea unui specialist?

Societatea este ținută în funcțiune de o serie de fluxuri care sunt fluxuri de energie, de bani, de informații ș.a. și care pot fi gândite și în termenii unei planificări sau a unui buget. Dar a spune că s-au consumat resursele naturale posibil de generat intr-un an numai în opt luni este o revenire la Malthusianism care păcătuiește prin a nu ține cont de dezvoltarea tehnologică în toate domeniile. Până nu demult se anunța periodic sfârșitul resurselor de gaz și de petrol; în ultimii ani disponibilul din aceste resurse a crescut mult datorită unor noi tehnologii de extragere a lor din surse neconvenționale.

Vă propun să reluăm discuția despre resursele energetice, mai precis, despre necesitatea unei noi paradigme, expresie tot mai frecvent folosită în multe domenii.

În ultima vreme au fost organizate mai multe întâlniri care au avut ca temă para­digma energetică. Temele sunt diferite – de știință, dar și de tehnologie, economie, finanțe, strategie ș.a.

În ce constă această paradigmă? De unde se pleacă?

Plecăm de la o lume în care, până acum, existau anumite fluxuri de energie, și prin schimbările care sunt în curs ajungem în situația în care sistemele energetice vin cu noi tehnologii, cu noi forme de comportament la care trebuie să se adapteze. Trebuie să fie construite rețele electrice care să fie „inteligente“, cum se spune, adică să știe să răspundă la tot felul de situații care nu mai sunt cele standard.

Deci, în primul rând este vorba de o mare putere de adaptabilitate.

Clar. Răspunsurile trebuie să fie rapide, cu decizii foarte clare, cu rezerve de toate felurile. E nevoie de o altă mentalitate de funcționare a sistemului energetic.

Asta formulează în alți termeni strategia energetică. Dumneavoastră faceți parte din Consiliul Mondial al Energiei și sunteți „la zi“ cu situația internațională.

Da, există un grup de lucru care, după doi ani și jumătate, a finalizat un studiu de senarii energetice în orizontul anului 2050. Toate concluziile vor fi prezentate la Congresul internațional care va avea loc în octombrie în Coreea de Sud. În document sunt idei care prezintă dinamica unor aspecte multiple ale sistemelor de energie în întreaga lor complexitate.

Se poate vorbi de o imagine globală și cum ar fi ea?

Pe plan mondial sunt diferite regiuni care evoluează în mod diferit. De pildă cum este cazul Statelor Unite care nu mai importă ci a început să exporte materiale energetice. În alte zone se schimbă tehnologia cum e Germania bunăoară care încearcă să folosească numai energie regenerabilă, dar unde apar probleme legate de anumite restricții cum sunt cele de subsidii și prețuri. Așa privind lucrurile, am putea spune că rămânerea noastră mai în urmă poate fi valorificată pentru că vedem ce se întâmplă și putem lua măsuri care să facă să evităm posibile situații defavorabile. Dar apropo de scenarii de dezvoltare, acum nu poți spune cu precizie dacă ești înainte sau mai în urmă fiindcă fiecare țară are traiectoria proprie de dezvoltare în funcție de costuri, de beneficii, de disponibilități, de dezvoltarea economiei, dezvoltare care este integrată la nivel continental și global.

În această perspectivă, ce se poate face în România?

Acum, e pe cale să se elaboreze o strategie energetică, cu o abordare mai realistă și cu o bătaie lungă, după care trebuie să se facă și o implementare realistă. Trebuie să fie gândite care sunt avantajele, resursele pe care le avem la dispoziție, precum și tehnologiile și competențele pe care le avem la dispoziție. Avându-le pe toate la dispoziție e necesar să le putem folosi cât mai bine pentru a evita evoluțiile discontinue. Este limpede că trebuie o altă abordare. Să dau un exemplu. Toată lumea spune că trebuie să funcționeze piața de energie electrică. Ei bine, piața funcționează, dar cum funcțio­nează? S-a redus consumul din cauza evoluției economice – s-au închis unele combinate energointensive. Redu­cându-se consumul, se vinde în primul rând energia cea mai ieftină.

Pentru unii asta ar fi binele din rău.

Pentru unii este bine, pentru că a scăzut prețul, pot cumpăra mai ieftin energia electrică și pot deveni competitivi. Pentru alții, nu mai este așa de bine, pentru că nu mai câștigă ca înainte și nu mai pot susține investiții de dezvoltare. Vedeți, piața funcționează, ideea este cum funcționează. Comisia Europeană a introdus un meca­nism de certificate de CO2, ca mecanism de subsidii, pentru crearea unor proiecte care să reducă emisiile de CO2; și mecanismul funcționează. Asta înseamnă că sunt finanțate proiecte de micșorare a emisiilor de CO2 dar, reducând emisiile, se produc mai multe certificate și asta face ca ele să fie disponibile la un preț scăzut. Acum, piața de certificate are un volum de bani de ordinul a câtorva miliarde de euro. Evident, se pune problema cum să se procedeze pentru a crește prețul acestor certificate astfel încât să se mențină interesul pentru proiecte de reducere de emisii.

Una peste alta, cum ar trebui să arate un scenariu realist pentru țara noastră? Cu experiența pe care o aveți, cum ar trebui să fie, pentru noi, această schim­bare de paradigmă?

Ideea este următoarea. Suntem în fața unei schimbări de disponibilități de resurse. Să nu uităm că România a fost, în 1857, prima țară din lume care a raportat 275 de tone producție de petrol oficial. Am alimentat cu petrolul nostru două războaie mondiale. Acum, suntem în fața desco­peririi de noi resurse neconvenționale.

Vă gândiți la gazele de șist?

Da, și s-ar putea ca, săpând după gazele de șist să dăm peste alte depozite de gaze naturale. Dar. Mai sunt gazele offshore din platforma continentală de la Marea Neagră. Mai sunt resurse de lignit și cărbune brun, ceva uraniu și nu știu dacă avem toriu pentru noile tehnologii nucleare.

Mai departe?

Având o diversitate de resurse, înseamnă că avem o diversitate de porto­folii de tehnologii. Din acest punct de vedere stăm bine și ca siguranță pentru că dacă se întâmplă să se oprească vântul, să zicem, avem cu ce compensa. Structura de resurse trebuie gândită în așa fel încât să de poată folosi toate. E adevărat că asta înseamnă și niște costuri, dar sunt cele legate de rezervele pe care le putem avea dintr-o resursă pentru alta. În ordine, ar urma necesitatea de a pune la punct rețeaua de energie electrică. Apoi, intrăm pe niște componente de piață comercială, care de obicei sunt făcute fără a fi corelate cu puterea de cumpărare, competitivitatea și dotarea. Toate acestea trebuie să fie făcute într-un mod integrat, în abordări de modelare a sistemului energetic din România corelat cu ceea cea se întâmplă în regiune și în lumea întreagă. Nu se poate lua numai câte o companie cum este Hidroelectrica despre care se discută atâta. Insist. Sunt aspecte care trebuie văzute integrat, la un nivel nelinear de abordate.

?ê?£i în perspectivă interdisciplinară.

Interdisciplinaritatea este de bază. Vorbim de tehnologii de toate felurile, vorbim de economie, vorbim de finanțe și de tot felul de alte elemente. ?ê?£i apoi, știți gluma cu bețivul care s-a lovit de un stâlp de beton și, pipăindu-l zice: Oh, m-au zidit. Ideea este că e nevoie de viziune și, atunci când nu o ai, e util să te dai doi pași înapoi ca să-ți lărgești orizontul.

Toate acestea presupun un aport mai substanțial al cercetării științifice.

Exact. Este nevoie de cercetare, de specialiști care să construiască aceste modele.

Nu se pot face după ureche, ca știrea cu care am început convorbirea.

Evident. E nevoie de oameni compe­tenți, cu experiență în domeniu care să poată folosi instrumentele matematice adecvate.

Pe scurt, suntem în punctul în care, mai mult ca oricând, oamenii de știință sunt mai mult decât necesari.

Exact. Suntem în punctul în care decizia politică nu trebuie să se confunde cu activitatea omului de știință. Trebuie să se înțeleagă însă că omul de știință poate pune la dispoziție instrumente adecvate cu care decidentul să vadă mai bine încotro merge și cum poate să atingă optim obiectivul propus.

?ê?£i dacă nu există interes?

Atunci ești ca legat la ochi. Numai justiția decide legată la ochi, dar o face post factum, oamenii de decizie trebuie să decidă pre factum, adică să arate încotro ne ducem, nu pe unde am trecut, iar asta nu se poate face legat la ochi.

Elena Solunca Moise

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.