Acasă Dezvăluiri Victor Sandu și Relu Adam încearcă să facă scăpați cu ajutor din...

Victor Sandu și Relu Adam încearcă să facă scăpați cu ajutor din minister câțiva escroci din ANAR care au fraudat salariile angajaților

DISTRIBUIȚI

Așa cum scriam ieri, cu cât mai mulți avertizori de integritate, cu atât mai bine. Inspirat de articolul „Judecătorii au decis definitiv ca un ștab din Apele Române să fie sancționat disciplinar pentru că a folosit angajații în interes personal. Aviz amatorilor!”, un angajat scârbit de mafia politică din Administrația Națională Apele Române și din ministerul Mediului, ne-a transmis un memoriu al Sindicatului Mureșul depus la ministrul PSD Ioan Deneș prin care se reclamă faptul că deși două controale succesive au stabilit că legea 153/2017 nu se aplică în mod corect în ABA Mureș salariații fiind păgubiți, nu s-au luat măsuri nici de către vicepreședintele PSD, înscăunat director la ABA Mureș, Cristian Bratanovici și nici de eminența cenușie din ANAR, Relu Adam, directorul de Resurse Umane ținut în brațe de directorul general Victor Sandu, pus în funcție de trezorierul PSD după cum am relatat AICI.
Sindicaliștii reclamă că deși printr-un audit intern realizat la Mureș, urmat de o verificare a Corpului de Control al ANAR, s-a stabilit că legea salarizării unitare a fost aplicată greșit, nu s-a remediat situația, oamenii fiind păcăliți de luni de zile la calculul salariilor.
Astfel, nota de informare din 21.03.2018 a Biroului Corp Control al ANAR consemna că este obligatorie constituirea de către Bratanovici a „unei comisii de cercetare disciplinară care să identifice și să sancționeze după caz persoanele vinovate de săvârșirea acestor abateri cât și a eventualelor prejudicii generate de acestea.”
Bratanovici nu dă dispoziție să se corecteze calculele și nu constituie comisia, ci trimite în 14 mai 2018 nota „spre analiză și măsuri în consecință conducerii ANAR, respectiv Departamentului resurse umane din cadrul acestei instituții”. Totul se petrecea în timp ce același Bratanovici dăruia mașini de teren luxoase conducerii ANAR după cum am arătat AICI și AICI.
Timpul a trecut iar răspunderea disciplinară s-a prescris acum câteva zile. Nu și cea penală pentru abuz în serviciu pentru că prin încălcarea legii, oamenilor le-au fost vătămate drepturile și interesele. Totul cu complicitatea șefilor de la ANAR București și din ministerul Apelor și Pădurilor. Vă imaginați ce s-or fi enervat Sandu, Adam și Bratanovici cu sindicaliștii ăștia care nu înțeleg că banii instituției sunt limitați și a fost nevoie de ei pentru plata mașinilor de lux, copiii angajaților putând să mănânce, de exemplu, luna viitoare. Doar nu era să ia mașinile pe datorie!

 

4 COMENTARII

  1. Doamna Lazar sa facem o verificare ampla sa vedem ce legatura ar fi intre Ministrul Denes si firma care a preluat o parte din lucarile de la Roznov – Slobozia judetul Neamt, care este culmea din BISTRITA NASAUD de unde este si acest ministru!!!; sindicalistii I-au vazut pe cei de la firma din Bistrita Nasaud zile intregi la biroul directorului numit de PSD la ABASiret Bacau, numitul MARCOCI VLAD cel care s-a perindat pe la toate partidele politice din NEAMT!!!si a delegat toate raspunderile la ceilalti directori!!!apropos nici nu prea este vazut la servci spun unii sindicalisti fiind denumit ” INVIZIBLE MAN”!!!BRAVA PSD!!!

  2. In urma reportajului „Valuri de furie”din data de ora 19,00 de la postul TV ANTENA 3, realizat exemplar de domna CARMEN AVRAM impreuna cu echipa, directorul ABA DOBROGEA LITORAL trebuie nu demis ci scos din sistemul APELE ROMANE definitiv. Aici este o cloaca de zeci de ani in care sunt implicati directori mafioti, sefi de servicii, directori de Departamente care fac jocurile ilegale de ani de zile ! unii au fost arestati dar cercetarile multe treneaza nepermis de ani de zile !! La ce sa ne asteptam in toate ABAurile din tara este aceeasi cloaca mafiota!!

  3. HRISTU UZUN este numele nesimtitului de director care a dat afara din sediul ABA DOBROGEA LITORAL, ziaristii care i-au spus in fata adrevarul, pus politic la conducerea ABA Dogrogea Litoral care l-a inlocuit pe PIPERA cercetat penal de DNA pentru hotii!! DENES miscate impreuna cu adormita PETCU ADRIANA si dati afara golanul din Apele Romane ! parca ar fi fost mosia lui personala !!ati adus numai analfabeti de directori la conducerea ANAR si in teritoriu pusi de PSD! RUSINE PSD!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.