Despre Valea Ampoiului, vechile cantece ardelenesti vorbesc in cuvinte de slava, despre frumusete si bogatie. Acum, acestea au ramas undeva intr-un trecut idilic. Cuvintele de ordine sunt poluare, somaj, saracie, disperare, indiferenta. Zlatna, un oras despre care s-a vorbit mult dupa 1989, in special ca -marea pata neagra de pe harta ecologica a Romaniei-, nu mai polueaza, dar nici nu mai are mult pana la disparitie.
Un oras candva bogat
Vechiul oras minier roman Ampelum a avut zilele lui de glorie. Minereurile neferoase, in special aurul, argintul si cuprul, au atras dintotdeauna oamenii zonei si nu numai. Pe vremea stapanirii austro-ungare asupra Transilvaniei, orasul devenise un adevarat centru economic, autoritatile aratandu-i o mare grija. Prezenta minereurilor a facilitat crearea rapida a industriei prelucratoare in zona. Nici comunistii nu s-au lasat mai prejos. Au extins exploatarea miniera, au marit uzinele de prelucrare, au atras forta de munca din satele din zona si chiar din alte judete.
Treptat, Zlatna a devenit un oras cenusiu, tot mai poluat. Banii scosi cu truda din maruntaiele pamantului plecau in alta parte. Pentru oamenii din zona, ramaneau plumbul si dioxidul de sulf din aer si din sol, noxele care ii otraveau zi de zi, pe ei si pe copiii lor, gradinile si padurile arse de otravurile care ieseau zi si noapte pe cosurile gigantice ale uzinelor. Nu s-au plans insa. Aveau un loc de munca asigurat, un salariu care le permitea macar sa traiasca de pe o zi pe alta. Apoi a venit decembrie 1989…
Preludiul sfarsitului
Dupa 1990, Zlatna a fost tot mai des pomenita in mass-media. Reportajele despre poluarea din zona, despre copiii bolnavi inca inainte de a se naste au tinut, de multe ori, prima pagina a ziarelor sau a emisiunilor radio si tv. Organizatii ecologiste, in special din strainatate, au protestat. Altii au incercat sa-i ajute macar pe copii. A inceput si exodul populatiei. Familii intregi, in special tinere, au plecat spre locuri mai curate. Au fost goniti si de declinul economic accentuat, caracteristic Romaniei postrevolutionare.
Au fost inspirati sau norocosi. Pentru cei care au ramas pe loc a disparut si minima compensatie pentru viata printre norii de plumb si sulf – un salariu asigurat. Fiecare an aducea noi concedieri. Exploatarea miniera si-a redus activitatea. La fel si uzinele de prelucrare. Curand, numarul somerilor l-a intrecut pe cel al angajatilor. Declararea Zlatnei si a imprejurimilor ca zona defavorizata s-a vrut un balon de oxigen. -Balonul- s-a dezumflat insa rapid, intr-un mare fas, cand legislatia zonelor defavorizate s-a schimbat si s-au scos mai multe facilitati de care beneficiau investitorii. Zlatna a ramas acelasi oras monoindustrial, in care nota de concediere inseamna condamnarea la somaj perpetuu.
Combinatul Ampelum a fost condamnat la moarte
La aceasta ora, in ciuda depopularii masive, somajul depaseste 90% din populatia activa. La ultimul recensamant, Zlatna si cele 18 sate apartinatoare aveau 8.600 de locuitori, mai putin de jumatate fata de populatia dinainte de *89. Dintre acestia, aproximativ 300 mai au de munca la exploatarea miniera si cam tot atatia la cateva firme care inca nu au plecat din zona. Ceilalti sunt someri. Circa 15% din populatie trzieste numai din ajutorul social, pe care primaria il plateste rar. Nu din rea-vointa, ci din cauza ca si institutia care conduce orasul este intr-o stare disperata. Cu doar doua saptamani in urma, Consiliul Judetean Alba a anuntat ca va cauta solutii sa ajute municipalitatea din Zlatna, fiindca nu mai existau bani pentru salarii si pentru plata facturilor la apa, gaze, curent si telefon.
Cauza directa a dezastrului de la Zlatna intra in categoria -rau cu rau, dar si mai rau fara el-. Combinatul de prelucrare a minereurilor neferoase Ampelum Zlatna, cancerul ce otravea zona, a fost inchis. Poluarea se mai vede. Padurile sunt arse, ca si pamantul. Haldele de steril si de deseuri mai arunca tone de praf in aer. E drept ca acum nu mai exista senzatia de sufocare pe care o aveai in Zlatna in zilele in care nu batea vintul, dar oamenii de aici nu pot trai numai cu aer.
Combinatul nu a fost inchis numai pentru ca polua. Cauze obiective, pur economice, au contribuit la falimentul singurei surse de venit a orasului. Oamenii din zona vorbesc insa si de alte cauze – management defectuos, combinatii dubioase, furt, escrocherii flagrante, -oameni de afaceri- care s-au imbogatit incredibil jefuind uzinele, cu sau fara complicitatea conducerii.
Raiul hotilor de fier vechi
Zona industriala a Zlatnei a devenit un -El Dorado- pentru hotii de fier. Printre halele parasite, fara paza, misuna o armata de oameni care taie orice bucata de metal la care pot ajunge. -Uzina noua de cupru-, candva mandria orasului, te intampina, la intrarea in oras dinspre Alba Iulia, cu un decor halucinant, de film a carui actiune se petrece dupa un razboi nuclear. La fel arata si uzina de prelucrare a minereurilor, aflata un pic mai incolo. Fara portile metalice, furate de mult timp, cu placile din gardul de beton plecate si ele prin gospodarii, fostele locuri de munca ale cautatorilor de fier vechi au ramas, si acum, singura sursa de venit.
In mai putin de trei ani de cand a fost privatizata, Uzina noua de cupru din Zlatna a schimbat mai multi stapani. Initial, fabrica a fost cumparata de Elcond Zalau, firma ce a fost preluata ulterior de Phoenix Baia Mare, societate care, la randul sau, a fost cumparata de catre o firma indiana. Firma indiana nu avea nevoie de concurenta pe piata romaneasca, asa ca nu a avut nici un interes sa puna pe picioare uzina din Zlatna. Ca in multe alte privatizari -de succes-, indienii au cumparat fabrica din Zlatna cu 24 miliarde de lei si au vandut ulterior dotarile cu 40 miliarde de lei. Au ramas proprietari pe terenuri si hale si se pare ca nu prea le pasa de ce se intampla cu ele.
Bogati si saraci
Ca in orice economie de piata, cei care jefuiesc halele au spirit de initiativa in diverse grade. Cei mai -smecheri- lucreaza mecanizat. Folosesc utilaje cu care trag stalpii metalici, au aparate de sudura cu care transeaza bucatile mari de metal, au relatii printre politisti si pe la firmele care cumpara fierul. Castiga miliarde, spun zlatnenii si isi permit chiar sa -angajeze- cate doi-trei someri care sa-i ajute la -munca-. Ceilalti, majoritatea, mai saraci, se multumesc cu mult mai putin, cat sa cumpere ceva de mancare pentru copii si, de obicei, cate o litra de alcool.
Ultima gaselnita locala, in conditiile in care fierul vechi nu se mai gaseste aproape deloc in bucati mari, este distrugerea stalpilor de beton. Obiectivul: barele de otel cu care sunt armate structurile de sustinere ale halelor. Bineinteles, cei care pot sa faca aceasta operatiune sunt tot cei bogati si dotati, spre invidia micilor -intreprinzatori-.
Fara speranta
-Speranta- este un cuvant ce a disparut din vocabularul zlatnenilor. Nimeni nu vine sa investeasca in oras. Ca sa se apuce de agricultura, ar avea nevoie de investitii masive din partea statului. Solul ars de metalele grele are nevoie de timp si, mai ales, de multe milioane de dolari pentru refacere. Turismul nu are nici el vreo sansa, tot din cauza anilor multi de poluare.
Propuneri de investitii si promisiuni umflate au fost destule. Nimic serios insa. Multi investitori au fost in zona, au prospectat, au promis si au plecat.
Cei mai seriosi afaceristi se pare ca sunt rromii din Strehaia, celebra comuna cu sute de palate-pagode, care au fost in Zlatna la sfarsitul saptamanii trecute. Au vizitat, cu acordul lichidatorului, combinatul si se pare ca intentioneaza sa-l cumpere. Nu pentru a investi, bineinteles, ci pentru a demonta si vinde tot ce se poate recupera si nu a fost inca furat.
Oamenii din Zlatna insa mai asteapta ceva. Poate o minune. Intre timp, risca sa ramana fara spital. Din lipsa banilor, acesta nu poate fi reparat si nu primeste autorizatie. Scolile nu au fost nici ele reparate. Numarul elevilor scade in fiecare an. Media de varsta a zlatnenilor a crescut continuu in ultimii 15 ani, iar numarul lor a scazut. Blocurile in care locuiesc sunt debransate de la reteaua de curent electric. Nu au apa si caldura. Au in fata o iarna cumplita, in frig si foame.
In fiecare campanie electorala, politicienii au descoperit Zlatna si problemele ei. Au promis ajutor. Au fost votati si au uitat, foarte rapid, tot ce au promis. Acum fac la fel. Peste cateva luni insa este foarte probabil ca nici un politician sa nu-si mai aduca aminte de Zlatna, orasul care moare sub ochii lor.
