Acasă Cultură Mihail Bălănescu, membru de onoare al Academiei Române, la 90 de ani

Mihail Bălănescu, membru de onoare al Academiei Române, la 90 de ani

DISTRIBUIȚI

Aniversarea: Să nu te lași învins niciodată

Comunitatea academică l-a sărbătorit într-o sesiune științifică, desfășurată în Aula Academiei Române, pe dr. ing. Mihail Bălănescu, membru de onoare al Academiei la împlinirea vârstei de 90 de ani; ani pe care îi poartă, cum s-a spus… cu tinerețe.   Despre viața și activitatea au vorbit acad. Ionel Valentin Vlad, vicepreședinte al Academiei Române, Radu Ciuceanu, directorul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, acad. Horia Scutaru, președintele Secției de ?ê?£tiințe Fizice, Nicolae Peneș, autorul lucrării „Dr. ing. Mihail Bălănescu – Mărturiile unui luptător“ și, firește, sărbă­toritul. Cum se cuvine în asemenea împrejurări a fost depănată istoria Insti­tutului de Fizică Atomică, această citadelă a științei românești, au fost evo­cați cei care au scris-o cu ideile, conce­pțiile , inovațiile și faptele lor, cu deosebire a unuia dintre cei care i s-au dedicat cu ce au avut mai bun – Mihail Bălănescu, ajuns la vârsta patriarhală.

Acad. Horia Hulubei – „omul providențial al vieții mele“

Absolvent al facultății de Con­strucții – Instalații a Politehnicii din București în anul 1945, cu calificativul „Magna cum laude“, dr. ing. Mihail Bălănescu s-a afirmat cu excelență în domeniul fizicii și al energeticii nucleare. ?ê?£i-a început cariera ca inginer constructor și poate ar fi continuat, dacă în 1949 nu l-ar fi întâlnit pe acad. Horia Hulubei, „omul providențial al vieții mele“, savantul care i-a fost „mentor, dar și protector în momentele grele ale vieții". Ca să înțelegem forța modelatoare a unui model de viață, evocăm, pe scurt viața, cum au făcut-o și vorbitorii cu atât mai mult cu cât, la 22 noiembrie se împlinesc 40 de ani de când a luat drumul veșniciei dar continuă să lumineze amintirile foștilor discipoli și colaboratori. Între ei și dr. ing. Mihail Bălănescu. Absolvent al Liceului Internat din Iași, Horia Hulubei a fost ales să plece în Franța pentru o școală de pilotaj și, reîntors în țară, a participat la lupta de pe frontul Nămoloasa, unde a fost rănit și a primit Legiunea de Onoare fran­ceză în grad de cavaler. A urmat cursurile facultății de Fizică de la Universitatea ieșeană, după care pleacă în Franța ca bursier și rămâne până în anul 1940 în laboratoarele Facultății de Fizică – Chimie de la Sorbona. Își ia doctoratul cu teza „Efectul Compton Multiplu“, obți­nând calificativul „Le très honorable“, fiind apreciat cu deosebire de Marie Curie. Ar fi putut să rămână în Franța sau să dea curs invitației lui Einstein de a face parte din grupul „Manhatan“, însă a preferat să se întoarcă în țară, cu un gând hotărât: „să înființez un institut de fizică atomică și voi forma fizicieni pentru această activitate“. A mai trecut ceva vreme până atunci, căci, în 1949 a fost arestat dar eliberat la presiunea lumii științifice internaționale. Cerându-și scuze, Gheorghe Gheorghiu Dej, la întrebat ce ar dori să facă. Răspunsul a fost prompt și categoric: „Să înființez un institut de fizică atomică“. Nu mai puțin promptă a fost aprobarea lui Gheorghe Gheorghiu Dej care i-a spus că din acel moment, institutul era înființat și că Horia Hulubei era directorul. La puțin timp, tânărul pe atunci Mihail Bălăceanu a fost chemat de Horia Hulubei și, după un interviu de o oră, a fost acceptat ca apropiat colaborator și așa a rămas până în 1972, când savantul s-a stins din viață.
La Institutul de Fizică Atomică, Mihail Bălănescu a parcurs toate treptele ierarhiei până la funcțiile de decizie – inginer șef, director tehnic, făcând parte din ceea ce s-a numit „echipa de aur“. A stăruit în aplicarea concepției despre cercetare a academicianului Horia Hulubei, anume că „o cercetare trebuie să înceapă de la o idee și să fie dusă până la valorificarea industrială a rezultatelor“. Asta impunea o abordare multi și interdisciplinară specifică tehnologiei nucleare și aplicării ei (mai multe specialități ale ingineriei, fizica, chimia, matematica, medicina ș.a.). Au fost urmărite trei direcții principale – cercetare fundamentală, experimentală și inginerie nucleară cu cercetare-dezvoltare și apli­cații ale tehnicilor și tehnologiilor noi în industrie, agricultură, medicină, geologie. Cu timpul, Institutul de Fizică Atomică a devenit o emblemă a cercetării românești pe plan național și interna­țional.
Horia Hulubei s-a dovedit a fi o „șansă“ pentru Mihail Bălănescu și când, în 1958, a fost arestat și trimis, până în 1962, în „gulagul românesc“, mai precis, la Periprava, „imperiu ucigaș al stufului“. Atunci, Horia Hulubei împreună cu Gaston Marin a făcut demersuri pentru a fi eliberat, „din lipsă de probe“. Un timp Mihail Bălănescu, „omul cu dosarul după el“, a fost nevoit să ocupe funcția de muncitor necalificat la modernizarea centralei termice de la Grozăvești, deși funcția sa reală era de inginer. Avea 36 de ani. Au fost clipe grele dar a urmat cu credință cuvintele bunicului său: „Să nu te lași învins niciodată“. Apoi lucrurile au început să reintre pe un făgaș normal după ce, în 1963, Mihail Bălănescu a fost reintegrat la IFA, unde a făcut cercetare și management științific. În paralel, a lucrat la teza de doctorat și a făcut stagii de lucru la Grenoble și Saclay în Franța. Între calitățile deosebite ale lui Horia Hulubei, au fost amintite profesionalismul, sociabi­litatea, un amestec rar de vizionarism și realism, un rar spirit de sinteză.

În plină putere de muncă și dornic să fie de folos

După 1972, la conducerea Institutului a urmat Ioan Ursu, o a doua „șansă“ pentru Institut și pentru oamenii lui. În anii care au urmat s-a finalizat Centrul Național Integrat de Învățământ, Cercetare, Producție, de pe Platforma Măgurele, Institutul pentru reactori, nucleari – energetici de la Pitești, Centrul de producție radio-chimică și Centrul de pregătire a cadrelor de specialiști pentru implementarea programului de aplicații pașnice a energiei nucleare. ?ê?£i domeniile de referință în care s-a remarcat cu excelență cercetarea din acest Institut: energetic nucleară, electronica, calcula­toarele electronice, plasma, laserii. Până în anul 1984, Mihail Bălănescu a fost director al Programului Național de cercetare și dezvoltarea tehnologică și aplicată a tehnicilor nucleare. ?ê?£i a venit… vremea pensionării, când omul de știință a revenit în satul natal, la Gura Vadului, unde, tot la ideea lui Horia Hulubei,a înființat o întreprindere mică fabricare a filtrelor și sistemelor de purificare a aerului. Gândul încolțise mai demult, de când era în Franța unde a citit despre tehnologia purificării aerului cu ajutorul unor filtre pentru reținerea aerosolilor radioactivi. Un început de drum, după ce își publicase ideile în reviste de specia­litate din România, Europa și SUA. Pe baza acestei tehnologii, după 1990 a dezvoltat singura firmă din România care produce filtre de tip HEPA conform standardelor internaționale.
În plină putere de muncă, dornic să fie de folos, Mihail Bălănescu a intrat în politică, dar, de reținut, a făcut-o ca om de știință și a fost ales în două legislaturi – ca deputat (1990-1992), președinte de Comisie pentru protecția mediului și senator (1996-2000), secretar al Comisiei de integrare europeană al celor două camere. Încununarea întregii activități științifice avea să vină în anul 2004, când pentru inițiativele și contribuțiile în domeniul tehnologiei nucleare și protecției mediului, monitorizate din anul 1964, American Nuclear Society i-a acordat omului de știință român cea mai înaltă distincție – „Medalia Alvin Weinberg“. Motivația de o simplitate plină de sensuri: „pentru contribuții originale în tehnologia nucleară, management științific și protecția mediului intern și internațional“. O recunoaștere binemeritată a întregii activități de aproape șaizeci de ani din care peste jumătate de veac dedicat tehnologiei nucleare.
Cum Mihail Bălănescu își poartă „cu tinerețe“ cei 90 de ani, este hotărât să nu se lase învins de timp, nu ca să-l biruie, ci ca să-l pună să lucreze pentru el, să fie de folos celor care mai au nevoie. ?ê?£i este nevoie de asemenea oameni. Ca urmare, se implică în proiectul construcției celui mai mare laser din lume de la Măgurele. Privește spre viitor cu optimism, dar mai ales cu responsabilitatea celui care poate aprecia valoarea vieții în fapte pe care și le asumă pentru a adăuga altele spre cinstirea înaintașilor și spre îndemn celor mai tineri. Să reținem cheia reușitei: să nu te lași învins niciodată!

Elena Solunca Moise

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.