Acasă Special 31 de ani de la revolta muncitorilor de la Brașov. Torționarii au...

31 de ani de la revolta muncitorilor de la Brașov. Torționarii au pensii uriașe

DISTRIBUIȚI

„Ultimul mare protest muncitoresc, izbucnit pe fondul unei frustrări profunde a populaţiei în condiţiile crizei structurale a regimului comunist, a avut loc la Braşov, pe data de 15 noiembrie 1987. A fost un protest care, prin amploarea sa, a zguduit nu numai întrega Românie, chinuită de frig, foame şi frică, ci şi opinia publică occidentală, care datorită semnalului de alarmă tras la Braşov a înţeles în ce mizerie cruntă se zbătea populaţia acestei ţări. Revolta a izbucnit la Uzina de Autocamioane „Steagul Roşu” în dimineaţa zilei respective. Conform mărturiilor unor participanţi direcţi, încă din seara zilei de 14 noiembrie li se comunicase muncitorilor din schimbul al III-lea că salariile le vor fi diminuate cu 30% din cauza depăşirii cheltuielilor de producţie planificate. În acelaşi timp, muncitorilor din schimbul III li s-a cerut să rămână în fabrică pentru a vota, împreună cu muncitorii ce urmau să intre în schimbul I, în alegerile locale ce se organizau în ziua următoare, duminică, 15 noiembrie 1987.
Vestea diminuării salariilor i-a revoltat pe muncitori, care au cerut explicaţii de la conducerea întreprinderii. Iniţial, grupul de protestatari număra aproximativ două sute de muncitori, dar în momentul în care grupul a ajuns în faţa clădirii administrative a uzinei, martorii oculari vorbesc despre o mulţime de câteva mii de oameni, adunaţi din diverse secţii.
Conducerea uzinei a refuzat să discute cu muncitorii revoltaţi. Prin urmare, după ce au spart câteva geamuri ale clădirii administrative, greviştii au decis să se deplaseze către clădirea Comitetului Judeţean de Partid Braşov.
Un grevist îşi aminteşte că din mulţimea de 7-8000 de oameni au pornit spre centrul oraşului doar 2-30058. În acelaşi timp, participanţii povestesc că, după ieşirea grupului de protestatari pe poarta uzinei de autocamioane, pe parcursul a câtorva sute de metri străbătuţi pe Calea Bucureşti în direcţia centrului Braşovului, numărul manifestanţilor a crescut rapid, astfel încât, atunci când au ajuns în fată Comitetului Judeţean de Partid, mulţimea număra aproximativ 8000 de oameni. Trebuie menţionat faptul că, odată ieşiţi pe poarta uzinei, greviştii au început să cânte „Deşteaptă-te, române”. Potrivit unuia dintre participanţi, atunci când mulţimea a ajuns în faţa Comitetului Judeţean de Partid s-a strigat pentru prima dată „Jos Ceauşescu!” şi „Jos dictatura!”. Apoi, protestatarii au pătruns în clădire, de unde au început să arunce publicaţii oficiale ale PCR, cărora cei de afară le-au dat foc. După cum afirma un participant, Marius Boieriu: „Cred că au fost câteva mii de kilograme de propagandă comunistă arse acolo în faţa Comitetului Judeţean din Braşov”. Un alt aspect deosebit de important, semnalat de către toţi participanţii la evenimentele de la Braşov, este rapiditatea cu care populaţia oraşului s-a alăturat protestului şi şi-a dovedit solidaritatea cu muncitorii revoltaţi.
Reprimarea revoltei a început în jurul prânzului, odată cu apariţia trupelor USLA dotate cu căşti şi scuturi. Potrivit martorilor oculari, trupele de intervenţie au folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă. Intervenţia a durat între două şi patru ore, astfel încât protestul s-a încheiat în cursul după-amiezii, pe data de 15 noiembrie. Ca urmare a revoltei  muncitoreşti de la Braşov, 62 de muncitori au fost deportaţi. Comparând filmul evenimentelor, se poate constata că protestul de la Braşov, din noiembrie 1987, a fost asemănător celui din bazinul minier Motru, din octombrie 1981. Un grup relativ numeros de muncitori, afectaţi direct de măsurile economice luate de autorităţi şi care nu au primit un răspuns satisfăcător din partea conducerii întreprinderii de stat respective, au luat hotărârea de a se deplasa la sediul consiliului de partid local. Pe drum, muncitorilor li s-au alăturat numeroşi localnici, inclusiv femei şi copii. Odată ajunşi în faţa sediului consiliului de partid local, mulţimea furioasă a trecut la acţiuni violente (spargerea geamurilor, incendierea literaturii de propagandăcomunistă, devastarea birourilor şi a bufetului etc.). Aceste acţiuni violente au oferit autorităţilor pretextul de a interveni în forţă şi de a reprima revolta la capătul a câtorva ore de confruntări. Ulterior, cei mai activi protestatari au fost arestaţi, condamnaţi şi deportaţi în regiuni îndepărtate din ţară pentru a sparge solidarităţile create în timpul revoltei.
Revolta muncitorească de la Braşov a constituit un moment de cotitură, mai ales prin numărul impresionant de reacţii interne şi externe. În primul rând, a provocat imediat o sporire semnificativă a luărilor de poziţie şi a contestaţiilor individuale, în special din partea intelectualilor critici, unii dintre ei ieşind în disidenţă deschisă abia după această revoltă de proporţii. Apoi, pe termen mai lung, revolta a determinat reapariţia unor acţiuni colective şi a
mişcărilor sindicale, iniţiative care nu mai apăruseră după reprimarea brutală a SLOMR.
Dintre mişcările înfiinţate în perioada post-Braşov trebuie amintit sindicatul „Libertatea”, înfiinţat în luna mai 1988 de către şapte foşti deţinuţi de la Aiud, printre care disidentul Radu Filipescu, Gheorghe Năstăsescu (cel care fusese arestat pentru că răspândise manifeste în Bucureşti) şi Iulius Filip (muncitorul care trimisese o scrisoare de solidarizare cu „Solidaritatea” poloneză)66. De asemenea, a apărut şi sindicatul liber de la Zărneşti, în iunie
1988, iniţiat de şase muncitori dintre care o parte au semnat şi scrisoarea de protest împotriva sistematizării satelor a Doinei Cornea67. În bună parte, aceste iniţiative au reprezentat tentative de structurare a unei opoziţii împotriva regimului, organizate de intelectuali în colaborare cu muncitorii. În sfârşit, solidarizările au început să se multiplice, culminând cu valul de scrisori colective din 1989 dintre care amintim: scrisoarea deschisă adresată lui Ceauşescu în august 1988, în fapt un protest împotriva distrugerii satelor, redactată de către Doinea Cornea şi semnată de alte 28 de persoane; scrisoarea celor şase veterani de partid şi scrisoarea celor şapte intelectuali din martie 1989; scrisoarea împotriva realegerii lui Ceauşescu la Congresul al XIV-lea, semnată, printre alţii, de Dan Petrescu şi Doina Cornea.
Evenimentele de la Braşov au determinat, de asemenea, o mai bună conştientizare a gravităţii situaţiei României în Occident şi desfăşurarea unor manifestaţii de solidaritate cu românii, fără precedent ca amploare, organizate de opoziţiile democratice din celelalte ţări dinEst. Din acel moment, denunţarea regimului Ceauşescu s-a amplificat în instanţele şi organismele internaţionale (conferinţa post-Helsinki de la Viena, Biroul internaţional al muncii, ONU) sau europene (Consiliul Europei, Parlamentul european). Numeroase guverne şi partide politice occidentale au adoptat poziţii asemănătoare. Operaţiunea de solidaritate internaţională de adoptare a satelor româneşti, Operation Villages Roumains – iniţiată în Belgia la începutul anului 1989 – a luat amploare, jucând un rol esenţial în sensibilizarea opiniei publice occidentale faţă de situaţia României. Pe scurt, Braşovul a constituit un catalizator pentru mobilizarea internă şi internaţională împotriva regimului de la Bucureşti”. Extras din Raportul final al Comisiei Prezidențiale pentru condamnarea comunismului.

Anul trecut Parchetul General anunța că „În dosarul cunoscut opiniei publice sub denumirea de „Crimele comunismului”, instrumentat de procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii cu privire la acţiunile represive şi sistematice desfăşurate de regimul comunist împotriva participanţilor la revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din 15 noiembrie 1987. În cauză au fost audiate majoritatea persoanelor vătămate care au fost cercetate şi condamnate în anul 1987 pentru participarea la revolta anticomunistă de la Braşov. De asemenea, au fost efectuate cercetări în vederea identificării lucrătorilor de miliţie şi securitate care au întocmit actele de urmărire penală privind pe participanţii la revolta anticomunistă de la Braşov sau care au dispus măsuri de urmărire informativă a acestora pe întreaga perioadă în care, în mod nelegal, după publicarea Decretului nr. 11/1988 privind amnistierea unor infracţiuni şi reducerea unor pedepse, s-a menţinut obligaţia de a nu părăsi domiciliul obligatoriu, stabilit în diverse judeţe ale ţării.” Așteptăm rezultate.

Unul dintre torționarii din noiembrie 1987 a fost PSDistul Ristea Priboi consilierul lui Adrian Năstase. Fostul participant la revolta anticomunistă din 15 noiembrie 1987 de la Brașov, Werner Sommerauer, l-a acuzat pe Priboi că ar fi fost unul dintre actorii reprimării manifestării. Potrivit lui Sommerauer, Priboi l-a lovit peste palme, l-a întins pe masă și l-a lovit peste tălpi atât de tare încât îi crăpaseră tălpile de la pantofi. Ristea Priboi i-a dat în judecată pentru aceste acuzații pe Werner Sommeraurer și pe istoricul Marius Oprea, dar a pierdut procesul.

Un alt torționar este un miliţian acuzat că a maltratat demonstranţi la Braşov în timpul revoltei din 1987 care a continuat, după Revoluţie, să ocupe funcţii înalte în sistemul de stat. Este vorba de Gheorghe Achim despre care s-a relatat pe larg AICI.

Citește și Securistul Ristea Priboi încă o țeapă la bugetul de stat

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.