Home Autori le adaugate de către Olga Dumitrescu

Olga Dumitrescu

4513 ARTICOLE 0 COMENTARII

Cum tratează italienii un român cu handicap locomotor

  Un deţinut român cu dizabilităţi este în continuare într-un penitenciar din Italia, unde a încercat de două ori să se sinucidă, deşi un ordin...

Negocieri cu scandal între Mazăre și sindicaliștii din Portul Constanța

  Întâlnirea dintre Radu Mazăre și sindicaliștii din Portul Constanța nu a ajuns la rezultat, iar cele două părți s-au acuzat reciproc, primarul spunându-le sindicaliștilor...

Parcările de bloc, la minimum cinci metri de ferestre

  Parcările de bloc pot fi amenajate la o distanță de cel puțin cinci metri de ferestrele imobilului, iar în parcare sunt interzise activități de...

Gimnasta Larisa Iordache a fost aleasă „Miss Campionatul European 2014”

  Gimnasta Larisa Iordache a fost aleasă "Miss Campionatul European 2014" la Sofia, unde a cucerit patru medalii, din care trei individuale (aur, argint și...

Medalii și mențiuni pentru toți membrii Echipei Naționale a României ...

  Toți membrii Echipei Naționale a României au obținut distincții la cea de-a 15-a ediție a Olimpiadei Asiatice de Fizică (APhO), care s-a desfășurat în...

O adolescentă româncă, pe covorul roșu de la Cannes

  O româncă de numai 13 ani a defilat pe covorul roșu de la Cannes, alături de Monica Bellucci, potrivitdigi24.ro. Maria Alexandra Lungu joacă în...

România, cinci medalii de AUR și locul I pe echipe la...

  Elevii români au obținut șapte medalii - cinci de aur, una de argint și una de bronz - și locul I pe echipe la...

România a obținut o medalie de AUR și o mențiune la...

  Cei doi elevi care au reprezentat România la ediția de anul acesta a Olimpiadei Internaționale de Filosofie, desfășurată în Lituania, la Vilnius, au obținut...

Larisa Iordache a câștigat trei medalii: aur la sol, argint la...

  Larisa Iordache a câștigat medalia de bronz în finală la sărituri, la Campionatul European de la Sofia.Larisa Iordache a obținut medalia de aur la...

Întoarcerea zimbrilor în Carpații României

  Timid, un pui de zimbru iese din camion și apoi fuge în pădure. Șaptesprezece zimbri din Europa, o specie amenințată cu dispariția, au fost...

Gabriela Szabo nu a participat la Semimaratonul Internaţional, după decesul tatălui...

  Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, este în doliu după decesul tatălui său, fosta atletă anulându-şi participarea la Semimaratonul Internaţional de la Bucureşti.     Gabriela Szabo,...

Ana-Maria Brânză, locul 5 la Cupa Mondială de spadă de la...

  Scrimera română Ana-Maria Brânză a ocupat locul 5 în concursul individual din Cupa Mondială de spadă de la Rio de Janeiro, după ce a...

Expoziții în premieră și interceptări de lilieci, în Noaptea Muzeelor din...

  Expoziții în premieră, performance-uri, filme documentare, concerte, degustări de produse tradiționale, ori interceptări de lilieci au fost doar câteva dintre tentațiile insomniacilor care au...

Medalie de aur pentru echipa feminină a României la Campionatul European...

  Echipa feminină de gimnastică a României a câştigat, sâmbătă, medalia de aur la Campionatul European de la Sofia, cea de argint revenind Marii Britanii,...

Cod portocaliu de inundații pe Dunăre, de luni dimineață

  Dunărea, pe sectorul aval de la Sucursala Hidrocentrale (SHEN) Porțile de Fier până la Zimnicea, va fi sub cod portocaliu de inundații, începând de...

De ce e bine să mâncați două mese copioase pe zi

  Persoanele care consumă zilnic un mic dejun și un prânz consistent își țin mai bine sub control greutatea și glicemia, comparativ cu cele care...

Prima reclamă în spațiu

  Compania japoneză care produce băutura carbogazoasă Pocari Sweat a anunțat, joi, că va trimite în spațiu o cutie specială, realizată din titan și gravată...

Află la moaștele cărui sfânt se vor închina în curând românii

  Osemintele domnitorului Constantin Brâncoveanu, scoase din mormântul de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, nu vor mai fi înhumate, ci vor rămâne într-o...

București – în topul destinațiilor turiștilor americani

    București se află în topul destinațiilor turistice cu cea mai mare creștere în preferințele turiștilor americani pentru această vară, potrivit unui sondaj realizat de...

Nicolae Mischie, eliberat condiționat

  Tribunalul Gorj a decis, vineri, eliberarea condiționată a fostului președinte al Consiliului Județean, Nicolae Mischie, condamnat în 2013 pentru luare de mită. Decizia este...

Pericol iminent! Căderea unui dig inundă o autostradă și linia de...

  Creșterea debitului Dunării, cu o eventuală rupere a digului de apărare a bălții Ialomița, care a început să se surpe în ultimele zile, poate...

Cod roșu de inundații în țară. Guvernul stă ascuns în Palatul...

  Hidrologii au instituit, joi, cod roșu pe râul Putna, pe sectorul Mircești, la confluența cu râul Siret, în zona sectorului îndiguit Suraia, în opt...

700 de milioane de femei sunt victime ale violenței conjugale

  Peste 700 de milioane de femei din întreaga lume sunt victime ale violenței conjugale, în special în Asia de Sud și pe continentul african,...

Echipa de gimnastică junioare a României, medalie de bronz la CE...

  Echipa de gimnastică junioare a României a cucerit, miercuri, medalia de bronz la Campionatul European de la Sofia, în competiție urmând să intre de...

Gică Popescu a ajuns la Calafat, pentru a participa la înmormântarea...

  Gică Popescu a ajuns, joi dimineață, la Calafat, județul Dolj, pentru a participa la înmormântarea tatălui său, după ce comisia de la unitatea de...

Stelian Tănase le pregătește angajaților TVR salarii mai mici cu 25%

  Conducerea Societății Române de Televiziune (SRTv) vrea să reducă timpul de lucru al angajaților instituției de la 8 la 6 ore pe zi și...

Vin inundațiile!

  Cincisprezece județe se află sub avertizare de cod portocaliu de inundații, urmând ca până joi seară alte cursuri de apă să intre sub același...

Românii de peste 40 de ani, obligați să meargă o...

  Pachetul de servicii medicale de bază a fost aprobat de Guvern și pune accentul, potrivit ministrului Nicolae Bănicioiu, pe prevenție, pacienții asimptomatici până la...

Portretul românului online: Își începe ziua pe internet și scrie pe...

  Românii sunt cei mai mobili utilizatori de internet din această parte a Europei, majoritatea dintre ei își încep ziua online, scriu bloguri și au...

Becali speră să fie eliberat peste două săptămâni

  Gigi Becali a declarat, marți, că speră într-o decizie a CEDO prin care să îi fie permis să meargă la tratament, el susținând că...

A murit tatăl lui Gică Popescu

  Constantin Popescu, tatăl lui Gică Popescu, a murit, marți dimineață, la vârsta de 71 de ani.   Primele informații arată că tatăl lui Gică Popescu a...

Sezon estival fără salvamari

  Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Constanța, Cristinel Dragomir, spune că deocamdată nu există fonduri pentru salvamari după ce Guvernul a transmis autorităților locale să găsească...

ȘTIRILE ZILEI

Cetățenii pot trimite propuneri privind Programul de activitate al Curții de Conturi pentru anul...

Curtea de Conturi consideră dialogul cu cetățenii și societatea civilă un element important al dezvoltării instituționale. Implicarea părților interesate oferă o perspectivă...

De ce a fost menținut în arest Călin Georgescu. Judecătorii au analizat inclusiv pașaportul...

În motivarea hotărârii, magistrații explică faptul că decizia inițială de arestare preventivă rămâne relevantă pentru analiza necesității menținerii măsurii. Curtea de Apel a făcut trimitere...

Ordin: nimeni nu va fi obligat să-și legalizeze balconul și nici nu va fi...

Intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2026 privind aprobarea Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (CATUC) a generat discuții și confuzii în spațiul public...

Adjunctul șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost arestat preventiv pentru corupție

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore,...

Sindicaliștii au respins niște măriri certe de salarii în schimbul unor promisiuni iluzorii ale...

Dragoș Pîslaru, fost ministru la Fonduri Europene și Muncă, a explicat faptul că sindicaliștii n-au acceptat propunerea sa de Lege a salarizării, care ar...

Cazul de la Buzău arată că medicii care lucrează fără contract cu Casa de...

O practică întâlnită în spitalele românești este cea în care unii medici prestează servicii medicale, fără ca activitatea lor să fie acoperită în mod...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

De ce a fost menținut în arest Călin Georgescu. Judecătorii au analizat inclusiv pașaportul...

În motivarea hotărârii, magistrații explică faptul că decizia inițială de arestare preventivă rămâne relevantă pentru analiza necesității menținerii măsurii. Curtea de Apel a făcut trimitere...

Sindicaliștii au respins niște măriri certe de salarii în schimbul unor promisiuni iluzorii ale...

Dragoș Pîslaru, fost ministru la Fonduri Europene și Muncă, a explicat faptul că sindicaliștii n-au acceptat propunerea sa de Lege a salarizării, care ar...

Cetățenii pot trimite propuneri privind Programul de activitate al Curții de Conturi pentru anul...

Curtea de Conturi consideră dialogul cu cetățenii și societatea civilă un element important al dezvoltării instituționale. Implicarea părților interesate oferă o perspectivă...

Și Daniel Băluță și-a lăsat soția pentru una mai tânără cu peste 20 de...

În noiembrie 2025, Daniel Băluță vorbea emoționat despre soția și fiica sa, despre sacrificiile pe care familia le face pentru cariera lui politică și...

Ordin: nimeni nu va fi obligat să-și legalizeze balconul și nici nu va fi...

Intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2026 privind aprobarea Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (CATUC) a generat discuții și confuzii în spațiul public...

CITEȘTE ȘI

Sebastian Ghiță și-a dat 20 de milioane de euro pe mâna Elenei Udrea

Firmele lui Sebastian Ghită au câștigat de la Agentia pentru Protectia Mediului un contract IT de 20 de milioane de euro prin procedură de...