Acasă Cultură Astăzi s-a născut Hristos

Astăzi s-a născut Hristos

DISTRIBUIȚI

Din primele versete ale Evangheliei Sf. Ap. Ioan aflăm cum că „Întru început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul Dumnezeu era“, iar ceva mai departe: „Și Cuvântul trup S-a făcut și S-a sălășluit întru noi“. Stăruind a înțelege aceste cuvinte, Sf. Părinți învață că anume Dumnezeu s-a făcut om ca omul să poată urca la dumnezeire. Sf. Grigorie de Nysa scrie: „Că minte am primit ca să cunoaștem pe Hristos, dorință ca să alergăm spre El, memorie ca să-L purtăm în ea pe El…“
De altfel, Sf. Ap. Petru a fost primul care a înțeles acest adevăr atunci când scria că „trebuie să fim părtași ai dumnezeieștii firi“. Părtășia aceasta depășește rațiunea și ascultă inima care primește vestea minunată adusă de colindători: „Astăzi s-a născut Hristos, Mesia chip luminos“. În Biserică sufletul se înalță dincolo de spațiu și timp: „Hristos se naște, măriți-L/ Hristos din ceruri întâmpinați-L/ Hristos pe pământ înălțați-vă/ Cântați Domnului tot pământul!“ Praznicul nașterii Domnului ne amintește, la vremea cuvenită, de începutul mântuirii noastre, „răsăritul cel de sus“ al Celui ce a venit în lume anume să fie „lumina lumii“. Prin nașterea lui Hristos, nesfârșirea timpului devine istorie, arătând că nu omul este pentru timp, ci timpul este pentru om sau, cum spunea Părintele Stăniloae, este trecerea de la chemarea lui Dumnezeu la răspunsul dat de om. Așa s-a făcut că vechea sărbătoare romană a solstițiului de iarnă, a Soarelui neînvins, Natalis Solis Invicti, a căpătat o semnificație nouă, a răsăritului „Soarelui dreptății“, a „Luminii celei neapropiate, care luminează și sfințește pe tot omul ce vine în lume“.
Era pe la începutul erei noastre când Sf. Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu,  și logodnicul ei, Iosif, mergeau spre Bethleem, „casa pâinii“, unde trebuiau să fie la recensământ ordonat de împărat roman. Cum în oraș nu au găsit loc de găzduire, au adăstat într-o peșteră, unde Fiul lui Dumnezeu, „chip de rob luând“, se naște scriptic ca Fiu al Omului. La Sfânta naștere participă întreaga creație a lui Dumnezeu ca la o mare sărbătoare a firii, a celei văzute și celei nevăzute, ca la o binecuvântare ce hotărnicește o nouă eră, căreia îi spunem simplu a noastră, a reunirii cu Dumnezeu, pentru că atunci „Dumnezeu a devenit om pentru ca omul să se poată îndumnezei“, cum scria Sf. Irineu. S-a născut  într-o peșteră întunecată, desemnând starea în care se afla umanitatea, una de criză, ca și acum,  într-o iesle simplă, asumându-și cea mai modestă condiție, rămânând Dumnezeu. Nașterea Lui a fost vestită de îngeri păstorilor pe când își vegheau turmele, zicând: „Nu vă temeți. Căci iată vă binevestesc vouă bucurie mare care va fi la tot poporul… și acesta va fi semnul: Veți găsi un prunc înfășat culcat în iesle“. Aflaseră și cei trei magi Melchior, Caspar și Baltazar, bărbați recunoscuți pentru înțelepciunea lor, care, urmărind steaua, au aflat Pruncul, I s-au închinat, cu „daruri vestite, lui Hristos menite“: aur, ca unui „mare împărat“; tămâie, ca unui Dumnezeu care a venit să schimbe lumea, eliberând-o de tot răul cu care s-a înlănțuit; smirnă, simbol al jertfei pe cruce. Despre toate aflăm din Scrierile sfinte și din colindele care aduc vestea și păstrează vie taina Nașterii,  ca să ne împărtășim din la biruința vieții asupra morții prin Înviere. Înainte de a ajunge la Hristos, magii trecuseră pe la Irod întrebându-l de noul împărat. Orbit de invidie și nesătul de putere, el a spus magilor să se întoarcă după ce-L vor găsi pe „împărat“, neavând cum să știe că Împărăția lui Hristos nu e din această lume. Apoi, îngerul le-a spus magilor să se întoarcă pe o altă cale și, oare, ce cale mai puteau urma după ce s-au întâlnit cu Cel care este „Calea, Adevărul și Viața“. Cine să știe pe unde s-au întors? Povești sunt multe și împreună fac taina și mai de nepătruns și, paradoxal, nu ne îndepărtează, ci ne apropie de minunea pe care o trăim, cu reîmprospătată emoție în fiecare an. Tot un înger i-a poruncit dreptului Iosif să „ia copilul și pe mama Lui“ și să plece în Egipt, pentru că, bolnav de ură, Irod a pornit o adevărată cruciadă împotriva copiilor în speranța că-L va ucide și pe cel care, credea în nimicnicia lui, că-i va lua puterea. Ce fel de putere? Puterea lui Hristos este de nebiruit, este puterea Iubirii lui Dumnezeu în fața căreia și ura cea mai înverșunată nu rezistă încât însăși moartea se face doar o trecere spre veșnicia vieții.
Nașterea Mântuitorului a fost și rămâne o taină, și aproape de timpul nostru, Micul Prinț amintește că „lucrul cel mai important rămâne nevăzut“, că „ochii nu pot pătrunde în miezul lucrurilor“ și că „limpede nu vezi decât cu inima“. Ea, inima cea curată primește taina cu bucurie și o dăruiește spre comuniunea în Hristos. Taina nașterii avea să fie mai bine înțeleasă pe malul Iordanului, când Hristos, împlinind legea, a fost botezat de Sf. Ioan Înaintemergătorul, care de departe văzându-L a spus: „Iată mielul lui Dumnezeu, Cel care a venit să ridice păcatul lumii“ și Sf. Duh în chip de porumbel s-a așezat pe capul mântuitorului și s-a auzit glas din cer. „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit“. Sunt autori care explică astfel faptul că, la începuturi, Nașterea și Botezul sau Epifania erau sărbătorite împreună pe 6 ianuarie până în sec. V, când s-a fixat și începutul erei celei noi, o contribuție importantă având Sf. Dionisie Exigul (cel mic) de obârșie daco-romană. Timpul și-a depănat anii și secolele, iar sărbătoarea Nașterii Mântuitorului a devenit Moș Crăciun, un bătrânel simpatic care aduce daruri. Spectacolul gălăgios, cu multe culori barbare cercă a alunga taina, aspectele comerciale o schimbă în „magie“ de bâlci, colindele cântate cu mult înainte de vreme o exilează în banalitate…
Să trecem de semne ale zădărniciei și, ca în fiecare an, primind colindătorii să ne bucurăm că  „s-a născut Cel făr-de-nceput, cum au spus proorocii“… Să ne împrospătăm sufletul ca, asemenea păstorilor, să auzim glas de îngeri: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire“. Slava adusă lui Dumnezeu ne face vrednici de pacea primită de la  Hristos și voia cea bună dintre noi, regăsită în daruri, să ne îndemne a lua aminte că, la început și mereu, este „darul cel desăvârșit“ primit de la Dumnezeu. De la Sf. Ap. Ioan știm că „Dumnezeu este iubire. Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis în lume, ca prin El viață să avem“. Să trăim și să mărturisim adevărul „cu noi este Dumnezeu“, în amintirea de neșters a cuvintelor lui Hristos: „Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor“. În zvon de colind să ne dorim unii altora: „Nașterea lui Hristos să ne fie de folos. La anul și la mulți ani!“

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.