Acasă Veto DE-ALE LIMBII ROMANE (II)

DE-ALE LIMBII ROMANE (II)

DISTRIBUIȚI

Şi în săptămîna aceasta, răspunsuri la nelămuriri ale cititorilor pe teme de limbă română. (Întrebările au fost rezumate).

E adevărat că vor dispărea semnele diacritice din limba română?

Cine poate prevedea ce se va întîmpla în viitoarea mie de ani?! Au dispărut ele continente şi popoare… Deocamdată, aşa cum se păstrează neclintite cele ale limbilor: franceză, germană, italiană, spaniolă, suedeză, portugheză etc., aşa se vor păstra şi cele româneşti. Par e par, păr e păr.

Vă rog ne spuneţi cum este corect să se scrie -nici o- sau -nicio- şi dacă există cuvîntul -hostel- în limba română.

1) Pe scurt: nici o, atunci cînd e o multiplă negaţie (nu e nici o …, nici o …) sau cînd are înţelesul -nici măcar o- (n-a stat nici o secundă); nicio, atunci cînd înseamnă, pur şi simplu, -nimic; zero; deloc- (aici nu e nicio pisică). Veţi găsi mai mult, mai amănunţit, plecînd de la http://www.pruteanu.ro/8forum/afisaref.php?id=35626. 2) L-am întîlnit pe Internet, cu sensul de -hotel- şi, pînă la noi argumente, mi se pare o prostie, deoarece nu e decît o transcriere mai -etimologică- a cuvîntului hotel, care vine (în ultimă instanţă) din lat. hospitalis domus = -casă de oaspeţi- (hospes, -itis = -oaspeţi-). E ca şi cum am scrie machină în loc de maşină. Dar probabil că pe utilizatorii acestei bizarerii i-a gîdilat apropierea de eng. host.

1. Este corectă utilizarea expresiei -într-un final-, în loc de -în cele din urmă-? 2. Vi se pare corect să se spună -în opinia mea- (care este, cred, un decalc după britanicul in my opinion) în loc de -după părerea mea-?

1) Într-un final e o expresie nefericită, deja bine aşezată, un hibrid între în final + într-un târziu + în cele din urmă. O folosesc vorbitorii de -şcoală nouă-. 2) E, într-adevăr, şi decalcul numit, şi legea minimului efort (o silabă în minus). Expresia standard rămîne după opinia mea (sau în viziunea mea, care e mai pretenţioasă). Totuşi, nu cred că varianta în opinia mea e blamabilă.

Este corect să spunem -trebuie să muncim cu răbdare-? Nu se comite vreo cacofonie?

Cîtuşi de puţin. Întrebarea e aproape nostimă, că doar nu pronunţă nimeni cele două cuvinte în forma cur ăbdare. Cacofonie înseamnă sonoritate proastă, neplăcută, supărătoare, involuntar ridicolă (tata te-a tutuit). Nu e cazul. Ar însemna că sute de cuvinte care încep cu cele trei sunete (curăţat, curajos, cură, curbă, curtean, Kurt, curînd, curier, curmale, cursiv etc.) nu-s în ordine, or nu-i deloc aşa. V. şi http://www.pruteanu.ro/8forum/afisaref.php?id=68359.

Trebuie folosite majuscule în formula de adresare din cadrul unei scrisori oficiale? -Stimate Domnule Director- sau -Stimate domnule director-?

În mod normal, domnul, doamna, ca şi director, preşedinte etc. se scriu cu literă de rînd. Se admite majuscula ca un gest de deferenţă specială.

Ce este anacolutul? Este permis?

Şi în exprimarea scrisă şi în cea orală, anacolutul (pe scurt: o frază greşit construită, din bucăţi care nu se -leagă-) este o eroare (de ex.: am fost la dînşii, care era doar maică-sa şi nici nu era acasă). Dar, ca multe alte erori gramaticale, el poate fi folosit intenţionat în texte cu sens umoristic, sarcastic etc.: Caragiale, Tudor Muşatescu. (Ca excepţii, există – prin folclor, prin cîţiva scriitori: Creangă, Negruzzi, Eminescu – cîteva anacoluturi frazeologizate, -graţiate-; de ex.: cine face, face-i-se sau celebra frază de la începutul Amintirilor din copilărie).

-Afişaj şi sunet corecte/corecţi-?

Întrebarea dv. e surprinzătoare, pentru că în situaţii ca aceea din exemplul dat nu există nicio ezitare: e evident că trebuie femininul, pentru că şi neutrele şi femininele fac pluralul… la feminin. Lucrurile sunt un pic mai nuanţate la întîlnirile masculin + feminin, masculin + neutru. Iar dacă numărul gramatical e neconcordant, acordul e… irezolvabil, trebuie altă turnură. Nu poţi spune: două femei şi un bărbat frumoşi, nici două femei şi un bărbat frumoase.

N-am găsit în niciun dicţionar denumirea de -poligraf- (detectorul de minciuni). E corect acest cuvînt? De unde vine?

Termenul e consemnat în Noul dicţionar universal al limbii române (ex-Şăineanu), Ed. Litera Internaţional, Bucureşti, 2006, s.v. Cuvîntul a fost preluat din franceză şi e corect, pentru că el desemnează -un aparat care înregistrează (-graf) mai mulţi (poli-) parametri biologici (respiraţie, puls, tensiune etc.)-.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.